debitare
inregistrarea efectuata pe debitul unui cont contabil
dae
dobanda anuala efectiva exprima sub forma procentuala costul total al unui credit. Rolul DAE este tocmai de a aduce la acelasi numitor comun toate costurile unui credit. Mai precis, DAE transforma si comisioanele si alte taxe aferente unui imprumut sub forma unei dobanzi. In acest fel, devine posibila compararea a doua credite, indiferent de tipul comisioanelor percepute. Diferenta dintre DAE si rata dobanzii se datoreaza in mare parte acestor costuri suplimentare: comisioane initiale, lunare, anuale, prime de asigurare de viata, taxe, etc
data depunere bilant
reprezinta termenul maxim pana la care bilantul trebuie depus la administratia finantelor conform legilor in vigoare; data la care bilantul a fost depus si inregistrat cu numar de ordine la administratia finantelor publice locale si/sau la oficiul registrului comertului
datorie
sursa de finantare externa pusa la dispozitia intreprinderii de institutii financiare, furnizori sau terti
datorii contingente
o obligatie potentiala aparuta ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilantului si a caror existenta se confirma numai de aparitia sau neaparitia mai multor evenimente
debitori
toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de valorile avansate urmeaza sa dea un echivalent corespunzator
declaratia de venit global
documentul prin care contribuabilii declara veniturile obtinute in anul fiscal de raportare in vederea calcularii de catre organul fiscal a venitului anual global impozabil si a impozitului pe venitul anual global
declaratie recapitulativa
document prin care se declara centralizat anumite elemente ce fac obiectul unei lucrari contabile, juridice, etc.
deducere personala
suma neimpozabila acordata la functia de baza contribuabilului, cuprinzand deducerea personala de baza si deducerile personale suplimentare, in functie de situatia proprie sau a persoanelor aflate in intretinere
deficit
suma cu care cheltuielile/platile depasesc veniturile/incasarile
delegatie
document justificativ prin care cineva este desemnat sa reprezinte societatea sau sa actioneze in numele cuiva
deponent
persoana care incredinteaza unei alte persoane un lucru in temeiul unui contract de depozit
diferente de curs valtutar
intre data inregistrarii datoriilor sau creantelor in devize si data platii / incasarii lor, se inregistreaza ca si venituri sau cheltuieli financiare, dupa cum diferentele sunt favorabile sau nefavorabile. Acestea pot fi sau nu deductibile fiscal.
diferente favorabile de curs valutar
pentru datorii, cand cursul la plata este mai mic decat cursul initial, pentru creante, cand cursul la incasare este mai mare decat cursul initial.
diferente nefavorabile de curs valutar
pentru datorii, cand cursul la plata este mai mare decat cursul initial, pentru creante, cand cursul la incasare este mai mic decat cursul initial.
diferentele de conversie-pasive ( denumite si beneficii latente)
diferenta favorabila de curs valutar intre data intrarii in patrimoniu a creantelor si obligatiilor exprimate in devize si data inchiderii exercitiului financiar.
discount comercial
reducere sau diminuare acordata in cota procentuala
disponibilitati banesti
numerarul aflat in casieria unitatilor si in conturi la banci comerciale
dispozitia de livrare
document pentru eliberarea din magazie a produselor, marfurilor sau altor valori materiale destinate vanzarii; document justificativ de scadere din gestiunea magaziei predatoare; document de baza pentru intocmirea avizului de insotire a marfii sau a facturii, dupa caz
decont pentru operatiuni in participatie
serveste ca document pe baza caruia se deconteaza cheltuielile si veniturile realizate din operatiuni in participatie, precum si sumele virate intre coparticipanti
diurna
indemnizatie platita cuiva pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare in alta localitate in interes de serviciu
dividend
parte a profitului net al unei societati care este distribuita detinatorilor de actiuni sau parti sociale
dividende reale
suma distribuita actionarilor ca parte din profitul real al societatii
documente centralizatoare
documente care se intocmesc pentru insumarea mai multor documente primare, de exemplu borderoul vanzarilor zilnice sau documentul cumulativ
documente cu regim special
documente tiparite, completate, folosite si pastrate conform unor dispozitii legale speciale. Ele sunt inseriate, numerotate la tipografie sau in cadrul unitatii care le foloseste si contin mentiunea regim special. Documentele cu regim special (de exemplu, factura fiscala) trebuie tinute in evidenta si justificate ca formulare, atat cele folosite cat si cele nefolosite/anulate/pierdute/furate
documente cumulative
documente de centralizare a datelor din mai multe documente justificative care reflecta operatiuni economice si financiare de acelasi fel dintr-o anumita perioada (intrari si iesiri de materiale, produse sau marfuri, operatiuni banesti etc.);
documente fara regim special
tipizate sau netipizate, se deosebesc de cele cu regim special prin aceea ca nu sunt strict socotite, nu trebuie justificate formular cu formular atunci cand nu sunt completate (exemplu, nota de contabilitate). Ele se intocmesc cu respectarea normelor generale cu privire la intocmirea si circuitul documentelor.
documente primare
documente in care se consemneaza pentru prima data efectuarea unei singure operatii economice sau financiare
donatie
contract prin care o persoana, numita donator, transfera irevocabil dreptul sau de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri determinate, unei alte persoane, numita donatar, care le accepta
drept de autor
totalitatea drepturilor nepatrimoniale si patrimoniale recunoscute unei persoane ca urmare a elaborarii de catre aceasta si a valorificarii prin raspandirea in public a unei opere de creatie intelectuala; literara, artistica sau stiintifica. in tara noastra dreptul de autor este aparat printr-un complex de prevederi legale referitoare la conditiile incheierii contractelor privind editarea si valorificarea operelor, stabilirea remuneratiei autorilor, modul si limitele in care aceasta poate fi urmarita, raspunderea penala in cazul insusirii de catre o alta persoana a operei, plagiat
drepturi salariale
totalitatea drepturilor banesti ce se cuvin ca urmare a muncii prestate intr-o anumita perioada (salariu realizat, sporuri, indemnizatii, prime, concedii de odihna, concedii medicale, etc)
document jutificativ
document primar care probeaza legal o operatiune
datoria curenta
datorie sau alta obligatie scadenta in maxim un an
declaratie vamala
actul cu caracter public, prin care o persoana manifesta, in formele si modalitatile prevazute in reglementarile vamale, vointa de a plasa marfurile sub un anumit regim vamal; se foloseste pentru declararea si vamuirea la import sau export a bunurilor (non ue) introduse sau scoase din tara de persoane fizice sau juridice
deficit bugetar
deficit care apare atunci cand cheltuielile unei entitati, unui guvern depasesc incasarile
decont de cheltuieli
document pentru decontarea de catre titularul de avans a cheltuielilor efectuate (in valuta sau in lei), cu ocazia deplasarii in tara sau strainatate
drept de suita
dreptul acordat de lege autorului unei opere de arta plastica de a primi o cota de 5% din pretul de revanzare al operei respective, daca revanzarea se face prin licitatie sau prin intermediul unui agent comisionar ori de catre un comerciant. licitatorii, agentii comisionari si comerciantii au obligatia retinerii si platii catre autor a sumei corespunzatoare cotei de 5% din pretul de vanzare
drept de proprietate
acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare
drept de gaj general
drept special conferit de lege ca garantie creditorilor chirografari, in temeiul principiului dupa care debitorul raspunde de indeplinirea obligatiilor asumate in cadrul unui raport juridic civil cu toate bunurile mobile si imobile prezente si viitoare, intregul sau patrimoniu servind pentru garantarea comuna siproportionala a tuturor creditorilor sai chirografari
drept de preemptiune
dreptul unui detinator de actiuni comune, de a cumpara actiuni comune dintr-o emisiune noua la pretul de subscriere, inainte ca emisiunea sa fie vanduta prin oferta publica
drept de preferinta
facultatea pe care dreptul real accesoriu unui drept de creanta o confera titularului sau de a avea prioritate fata de toti ceilalti creditori pentru a obtine satisfacerea creantei sale prin urmarirea bunului asupra caruia poarta acest drept real
drept comercial
ramura a dreptului constituita din totalitatea normelor legale referitoare la relatiile sociale care iau nastere in procesul de circulatie a marfurilor
drept de administrare
drept real principal, avand ca obiect bunurile din domeniul public si ca titulari regiile autonome, prefecturile, autoritatile administratiei publice centrale si locale, alte institutii publice de interes national, judetean si local
debitor
persoana fizica sau juridica care a primit o suma de bani sau alte valori de la creditor, si care are obligatia de a le restitui la un anumit termen, stabilit de comun acord intre parti
drepturi de export
potrivit codului vamal sunt considerate drepturi de export: a) taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de platit la exportul marfurilor; b) taxele agricole si alte taxe la export introduse prin reglementarile privind politica agricola sau prin reglementarile specifice aplicabile anumitor marfuri rezultate din transformarea produselor agricole, daca este cazul
decizie de imputare
document de imputare a valorii pagubelor produse de salariati; titlu executoriu din momentul comunicarii; document de inregistrare in contabilitate
dispozitia de plata /incasare catre casierie
dispozitie pentru casierie, in vederea achitarii in numerar a unor sume, potrivit dispozitiilor legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare, precum si a diferentei de incasat de catre titularul de avans in cazul justificarii unor sume mai mari decat avansul primit, pentru procurare de materiale etc.; dispozitie pentru casierie, in vederea incasarii in numerar a unor sume care nu reprezinta venituri din activitatea de exploatare, potrivit dispozitiilor legale; document justificativ de inregistrare in registrul de casa si in contabilitate, in cazul platilor in numerar efectuate fara alt document justificativ
divizare
operatiunea prin care o societate, in momentul si ca efect al dizolvarii fara lichidare, isi transfera totalitatea activelor si pasivelor catre doua sau mai multe societati existente ori nou-infiintate, in schimbul emiterii catre participantii sai, pe baza de proportionalitate, de titluri de participare reprezentand capitalul societatilor beneficiare si, daca este cazul, a sumei in numerar de maximum 10% din valoarea nominala sau, in absenta valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor
diferente de reevaluare
reprezinta contrapartida plusului de valoare degajat asupra imobilizarilor, in cazul operatiei de reevaluare
drept de subscriere
instrument financiar transferabil prin care un detinator de actiuni comune isi poate exercita dreptul de preemptiune - dreptul de a cumpara actiuni comune dintr-o emisiune noua, proportional cu numarul de actiuni pe care le detine, la pretul de subscriere, inainte de oferta publica
declaratie recapitulativa privind livrarile si achizitiile intracomunitare
declaratie ce se depune la organele fiscale ce contine livrarile si achizitiile intracomunitare
documentul administrativ de insotire
document obigatoriu de insotire a deplasarii produselor accizabile in regim suspensiv
document de insotire simplificat
model simplificat al documentului administrativ de insotire
declaratia de accize
declaratie depusa la autoritatea fiscala competenta de orice operator economic platitor de accize pentru fiecare luna, indiferent daca se datoreaza sau nu plata accizei pentru luna respectiva
debitori solidari
sunt acei debitori ai unei obligatii solidare, de specificul careia este dreptul creditorului comun al acelor debitori de a cere de la oricare dintre ei executarea integrala a dreptului sau de creanta.
debitor de regres
este o persoana care, in baza unei cambii, isi asuma obligatia de a garanta indeplinirea prestatiei de care este tinut trasul, ca debitor cambial principal, putand fi urmarita, pe acest temei, ea insasi, de catre creditorul cambial pentru executarea acelei prestatii, daca la indeplinirea scadentei obligatul principal refuza plata ce i se cere.
demisia
actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz
datorii pe termen scurt
datorii sau alte obligatii scadente in maxim un an
datorii totale
reprezinta totalul datoriilor sub un an si peste un an.
datorii curente
datorii sau alte obligatii scadente in maxim un an
datorie contingenta
o datorie contingenta este: a) o obligatie potentiala, aparuta ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilantului si a carei existenta va fi confirmata numai de aparitia sau neaparitia unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu pot fi in totalitate sub controlul entitatii; sau b) o obligatie curenta aparuta ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilantului, dar care nu este recunoscuta deoarece: - nu este sigur ca vor fi necesare iesiri de resurse pentru stingerea acestei datorii; sau - valoarea datoriei nu poate fi evaluata suficient de credibil.
declaratia de conformitate
declaratia facuta de catre un producator sau un prestator, prin care acesta informeaza, pe propria raspundere, despre faptul ca un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ
distribuitorul
operatorul economic din lantul de distributie, a carui activitate profesionala nu afecteaza caracteristicile produsului
dobanda
orice suma ce trebuie platita sau primita pentru utilizarea banilor, indiferent daca trebuie sa fie platita sau primita in cadrul unei datorii, in legatura cu un depozit sau in conformitate cu un contract de leasing financiar, vanzare cu plata in rate sau orice vanzare cu plata amanata
durata de viata utila
1). reprezinta perioada in cadrul careia se estimeaza ca intreprinderea va utiliza activul amortizabil in conditiile normale; 2). numarul unitatilor produse sau a unor unitati similare ce se estimeaza ca vor fi obtinute de intreprindere prin folosirea activului respectiv
documentul de provenienta materiale lemnoase
document care certifica localizarea sursei de unde au fost obtinute materialele lemnoase
despagubirea in caz de deces
in cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, beneficiaza de despagubire in caz de deces o singura persoana, care poate fi, dupa caz: sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul, in conditiile dreptului comun, sau, in lipsa acesteia, persoana care dovedeste ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces (conform legislatiei privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale)
depozitul garantat
depozitul a carui restituire este garantata pana la concurenta plafonului de garantare
depozitul negarantat
depozitul a carui restituire nu este garantata de Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar - depozit exclus - si care se recupereaza din averea institutiei de credit declarate in stare de faliment in procesul lichidarii, in conformitate cu dispozitiile legale
depozitul indisponibil
depozitul datorat si platibil, care nu a fost onorat de o institutie de credit pana la data deschiderii procedurii falimentului institutiei de credit
deponentul garantat
titularul depozitului garantat
depozitul bancar
suma de bani incredintata in urmatoarele conditii: a) sa fie rambursata in totalitate, cu sau fara dobanda sau orice alte facilitati, la cerere ori la un termen convenit de catre deponent cu depozitarul; b) sa nu se refere la transmiterea proprietatii, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garantii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu